Despre formele de unghii cele mai populare si caracteristicile fiecarei categorii in parte

Fara nicio indoiala, manichiura este un semn al elegantei si al frumusetii care vorbeste despre noi. Indiferent ca e sezonul rece si vrem sa aratam diferit sau ca este doar dorinta unei schimbari de look, orice femeie care se respecta, are grija de unghiile sale. In cele mai multe cazuri, acestea beneficiaza de mai multa atentie din partea reprezentantelor feminine decat machiajul sau coafura. Este de la sine inteles de ce – manichiura impecabila ofera persoanei nu doar mai multa incredere in sine, ci si o anumita doza de confort.

Cat priveste forma unghiilor, aceasta este o chestiune ce tine de preferinte si de stilul personal, insa sunt si alte aspecte pe care este bine sa le stii inainte de a le da o noua forma. Pentru a hotari care este cea potrivita unghiilor tale, respectiv care le va pune in valoare, analizeaza-ti mainile si studiaza forma naturala a unghiilor, vezi daca ele cresc intr-un mod paralel, daca sunt rezistente sau dimpotriva, casante si fragile.

Prin urmare, iti vom dezvalui care sunt cele mai populare forme de unghii, subliniind avantajele si dezavantajele alegerii uneia sau alteia.

Forma rotunda

Aceasta se numara printre cele mai dorite si apreciate forme. Unghiile rotunde si scurte au fost mereu dovada unei manichiuri curate, decente. Aceasta este indicata mai ales in cazul femeilor cu degete groase scurte, pentru a obtine acel efect placut de alungire. In plus, se preteaza cu succes la gelul de unghii in culori inchise. Cu ajutorul mainilor dibace ale manichiuristei si cu produse profesionale vei obtine o manichiura extrem de chic, deopotriva ingrijita. Reprezinta solutia ideala pentru acele femei cu un stil de viata activ, care fie practica un sport, fie desfasoara anumite activitati in care isi folosesc mult mainile.

Forma patrata

Considerata o forma clasica, datorita aspectului sau elegant, cat si simplitatii obtinerii ei, forma patrata concureaza cu cea rotunda, miza fiind obtinerea popularitatii si aprecierii publicului feminin. Spre deosebire de unghiile rotunde insa, cele patrate sunt recomandate femeilor care se mandresc cu degete lungi si subtiri. Totusi, pentru echilibru, unghiile trebuie sa fie taiate cat mai scurt atunci cand degetele sunt foarte lungi.

Atunci cand accepti forma patrata, trebuie sa acorzi atentie sporita colturilor, acestea fiind extrem de vulnerabile. Nu iti vei dori deci sa se agate de tot felul de obiecte si in cele din urma, sa se rupa. Si in acest caz gelul de unghii sau oja semipermanenta pot fi raspunsul pe care il cauti. Avantajul pe care il prezinta acestea este ca vei putea alege dintr-o varietate de culori, modele si tehnici optiunile pe gustul tau.

Extra sfat: manichiura frantuzeasca se pliaza perfect pe forma patrata, iar pentru ca se inscrie in tendinte nu vei da gres nicicand cu ea!

Forma ascutita

 

Aceasta forma face un serviciu numai atunci cand degetele sunt cu adevarat scurte. Nu pun in valoare degetele lungi, intrucat exista riscul ca acestea sa capete un aspect vulgar. In acelasi timp, forma ascutita nu este dintre cele mai practice, motiv pentru care ingrijirea lor va fi ceva mai pretentioasa, astfel incat sa nu incomodeze atunci cand se utilizeaza tastatura unui calculator sau a gadeturilor. In plus, ecranele mai sensibile ale smartphone-urilor care nu sunt prevazute cu sticla de protectie pot fi afectate de unghiile extrem de ascutite la varf.

Pe de alta parte, manichiura ascutita nu este indicata femeilor care apeleaza in mod constant la lentilele de contact din diverse motive, intrucat procesul de punere, respectiv scoatere a acestora ar putea deveni un calvar.

Forma patrata cu colturi rotunjite

Aceasta forma este perfecta pentru femeia practica si dinamica, careia ii place sa testeze tot felul de modele pe unghii. Aceasta forma este gandita pentru a experimenta o multime de modele si desene si, mai mult decat atat, nu sunt predispuse la rupere. Forma de unghie patrata cu marginile rotunjite poate fi purtata pe diverse lungimi, in functie de preferintele si stilul de viata al fiecarei femei.

Tu ce forma a unghiilor ai acum si care din cele prezentate te-ar interesa sa o adopti?


Older Post Newer Post